Se împlinesc 50 de ani de la prima încercare de transplant hepatic la om, efectuată într-un spital american din Colorado. Thomas Starzl, chirurgul de atunci, are astăzi 87 de ani şi o carieră fabuloasă în spate. Într-un mesaj transmis Congresului internaţional al asociaţiei chirurgilor, gastroenterologilor şi oncologilor (IASGO), profesorul Starzl vorbeşte la superlativ despre un chirurg român. Vlad Mixich ne invită să aflăm despre cine este vorba.
O personalitate culturală marcantă, Radu Beligan dacă istoricul tratează complexul românesc de inferioritate născător uneori de mari orgolii, venerabilul actor a scris o carte, care „se citeşte cu sufletul la gură“, pornită din nevoia „de proprie cunoaştere, de dialog cu mine însumi şi de aducere aminte“.
Noul proiect-pilot al statutului spitalelor, pus în dezbatere publică de MS, prevede, printre altele, posibilitatea intrării în faliment a spitalelor orăşeneşti, a reorganizării ca asociaţii sau fundaţii medicale şi a salarizării în funcţie de performanţă. Detalii, într-un rezumat al proiectului pus în dezbatere publică până la 1 septembrie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe